Ploșnițe în secția de Neurologie a Spitalului Colentina din București
Șase pacienți au fost mutați din secția de Neurologie a Spitalului Colentina din București, după ce personalul a descoperit ploșnițe în 13 încăperi, saloane și spații adiacente. Incidentul a fost observat în urmă cu zece zile, la externarea unui pacient.
O asistentă a intrat într-un salon pentru curățenie și a văzut ploșnițele pe perete. Ea a anunțat conducerea spitalului, iar unitatea a început imediat măsurile de intervenție, potrivit jurnalistei Digi24, Carla Tănasie.
Pacienții mutați erau internați în saloane apropiate de încăperea unde au fost văzute insectele. Spitalul a închis acum jumătate din secție, adică mai puțin de 24 de paturi care sunt folosite în prezent.
Activitatea unității nu este afectată, pentru că numărul pacienților este redus. Dezinsecția va continua până când verificările vor arăta că nu mai există probleme.
În luna august, un alt focar de ploșnițe a fost descoperit la Spitalul Bagdasar-Arseni, în secția de Recuperare Neuromusculară. Acea secție a fost închisă din cauza ploșnițelor.

