Podul Constanța: PMB toarnă al doilea strat de asfalt
Primăria Municipiului București a anunțat că astăzi se toarnă al doilea strat de asfalt la Podul Constanța. Instituția spune că muncitorii lucrează „până târziu în noapte”, iar finalizarea lucrărilor este programată pentru jumătatea lunii octombrie.
PMB a transmis evoluția șantierului într-o postare pe Facebook. În mesaj, administrația locală arată că lucrările avansează rapid, pe măsură ce se apropie termenul stabilit pentru încheierea intervențiilor.
Tot astăzi a fost îndepărtat gardul care separa șantierul de zona circulată de mașini. În aceste condiții, traficul din zonă urmează să revină la normal începând cu acest weekend.
Un videoclip cu circulația din această dimineață, în noile condiții, a fost publicat de Mobilitate.eu – Hubul tău de informații din domeniul mobilității, pe Facebook.
Primăria Capitalei vrea și lărgirea părții carosabile din zona Podului Constanța, însă proiectul se află încă în etapa pregătitoare. Municipalitatea trebuie mai întâi să contracteze studiile de fezabilitate, apoi să facă exproprieri.
După aceste etape, PMB va organiza licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Un nou șantier este așteptat în 2028.

